Lipsa de comunicare 
intareste doar 
sistemele discretionare
Google
 
 

 Rubricile noastre
 Editorial
 Ultima Ora
 TELEGRAMA
 Cultura si civilizatie [+]
 Resurse [+]
 Republica Moldova
 Opinia dv.? [+]
 Social
 Societate Civila
 Politic [+]
 International
 Sanatate
 Poeme, Eseuri, Proza
 Supliment weekend [+]
 Blogland [+]
 Europa
 Revista Media
 Coltul Editorului
 Arta, colectii, ocazii
 Mica publicitate
 Arhiva Generala

 RSS FEED 
 FEED Ecouri 
 Abonare gratuita 


          Ecouri (0)             Arhiva (102)

Trimite unui prieten  Trimite unui prieten   
  Vizite: 592  
  Aprecieri: 9  
  Cotatie: 5.00  
 
Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre :

"Vreau și eu așa o bicicletă!", de Cristina Dobrin

(Material propus pentru publicare la data de: 15-05-2010)


Bicicleta
În fiecare an, la începutul lunii Mai, particip alături de alți 28 de colegi ai companiei pentru care lucrez, la un eveniment cu o semnificație aparte pentru sufletul meu.

Este vorba despre „BIG BIKE RIDE” (în traducere - plimbarea pe bicicleta mare), un eveniment organizat de către «Fundația pentru inimă și accidente vasculare cerebrale», în vederea strângerii de fonduri bănești, pentru cercetarea în domeniu.

De când mama a plecat dintre noi, în urma unui infarct, particip la acest eveniment anual în mod firesc ; e doar un gest, un gând pios adus unei ființe dragi. Simțămintele și gândurile mele rezonează în sufletul a mii de canadieni ; anul trecut, acest eveniment a mobilizat 40 de mii de « bicicliști », în peste 200 de comunități din Canada, reușind să adune în jur de 7 milioane și jumătate de dolari. Uimitor !

 

Dar haideți să vă povestesc câte ceva despre acest eveniment !

Bicicleta are 30 de locuri. Echipe formate din 29 de bicicliști entuziaști (plus un « pilot » al Fundației), se plimbă pe marea bicicletă prin cartier, în sprijinul cercetării bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale.

Aventura începe cu înregistrarea echipei
companiei, după care fiecare participant își crează o pagina individuală pe internet, stabilind o sumă de bani pe care ar vrea să o colecteze. Trimite emailuri prietenilor, colegilor, familiei, explicând cauza pentru care va « pedala » pe această uriașă bicicletă. Încep să curgă donațiile bănești. La sfârșitul a patru săptămâni, întreaga echipă se întâlnește (în cursul zilei de lucru) într-un anumit punct din cartier, de unde se pornește într-o aventură de 20 de minute. Toți sunt veseli, entuziaști, pregătiți pentru această experiență alaturi de colegi și prieteni. Nu se va uita curând !

 

Două mașini de poliție ne însoțesc pe soșea… Bicicleta se pune în mișcare prin efortul comun și susținut a 30 de inimi pulsând la unison. Muzica e antrenantă, toți fredonăm, trecătorii grabiți se opresc totuși, ne privesc, zâmbesc, ne fac cu mâna. Un copil strigă « Mamă, vreau și eu așa o bicicletă ! » Șoferii claxonează în semn de solidaritate. Adrenalina pompează, inimile zvâcnesc, noi pedalam și în curând ajungem la destinație, cu un enorm sentiment de satisfacție sufletească.

O contribuție care pare neînsemnată, dar totuși atât de importantă în final!







 Ecouri (0)   Arhiva (102) top 
 
 
 
 
 

 Scrieti un ecou
Copyright © NIMS Interactive, 2004 - 2007