|
|
Vizite: 704
|
Aprecieri: 43
|
Cotatie: 4.78
|
|
|
Cele mai recente contributii la rubrica Editorial :
Scrisoare către Mircea D., fostul meu anchetator de la Securitate , de
Stefan N. MAIER
(Material propus pentru publicare la data de: 7-03-2010)
Dragă Mircea, câţi ani să fie de când nu ne-am mai văzut sau auzit? 20? Mai degrabă vreo 19 ani, după ce deveniseşi Directorul Direcţiei Comerciale a Municipiului Bucureşti – o funcţie pe care, desigur, nu experienţa comercială ţi-o favorizase prin vreun concurs, ci calitatea de fost anchetator al Securităţii în care te-am cunoscut, eu fiind cel anchetat.
Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău îndepărtat, pe care l-ai rezumat atât de bine în secvenţele realizate de „Independent TV” pentru televiziunea britanică, în 1990. Acest film de o ora din seria „And The Walls Came Tumbling Down”, câte un episod despre fiecare ţară pentru care căzuse Zidul Berlinului nu a fost niciodată difuzat in România (nu este de mirare, având în vedere că apăreaţi acolo şi tu (deşi, la cererea ta, filmat în penumbră şi cu vocea distorsionată) şi colonelul de securitate care m-a supravegheat în timpul domiciliului forţat la Craiova şi Alin Burea, fostul Director al Direcţiei Consulare, cel care a instrumentat procesul fals împotriva lui Petre Mihai Băcanu. Ai spus atunci, şi a rămas filmat pentru istorie, că tu şi majoritatea celor de vârsta ta pe care-i cunoşteai vă alăturaserăţi Securităţii pentru avantaje materiale şi nu din convingeri politice.
Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău apropiat, din care bănui că te-ai ales cu bunuri materiale deosebite, care te ridică deasupra a cel puţin 95 din 100 de români: casă sau case somptuoase cu mobilă scumpă, maşini de lux, deplasări în străinătate, vacanţe cum nici în visele tale cele mai îndrăzneţe nu visai că vei avea.
Îţi scriu pentru a-ţi cere să te salvezi, Mircea. Salvează-te de la moartea lui Teodor Mărieş.
Tot ce ai astăzi, tot ce eşti astăzi, datorezi celor care, ca şi Teodor Mărieş, au crezut în nebunia şi naivitatea lor, că pot deveni liberi dărâmandu-l pe Ceauşescu. Dacă ei n-ar fi existat, cine ştie câţi ani ai fi continuat să torturezi oameni în anchete, cine ştie cât sânge s-ar fi adunat pe mâinile tale, azi albe, imaculate şi poate purtând vreun distinctiv ghiul de aur.
Îţi scriu, Mircea, ca să te rog să-mi răspunzi delimitându-te de crima care se petrece sun ochii tăi, venind în faţa societăţii şi afirmând că eşti de acord, ca fost anchetator al Securităţii ceauşiste ca dosarele secretizate abuziv pentru a proteja pe cei care au ucis oameni nevinovaţi în decembrie 1989 să fie imediat desecretizate şi predate Asociaţiei „21 Decembrie” iar viaţa lui Teodor Mărieş, aflat pentru a doua oară în mai puţin de un an într-o prelungită grevă a foamei, să fie salvată. Repet, îţi scriu ca să te salvezi de la moartea acestui om, cu menţiunea că dacă totuşi această nenorocire se va produce, în mintea mea vei fi şi tu responsabil de ea. Scrie şi voi publica rândurile tale!
Dacă nu răspunzi acestei invitaţii – e drept fermă şi fără echivoc, dar ce este o astfel de invitaţie faţă de un interogatoriu? - vei fi, dragă Mircea, mai responsabil de moartea lui Teodor Mărieş decât grupurile de expatriaţi prin care mă învârt eu, plecat dintr-o Românie în care saltul de la activitatea de anchetator al Securităţii la cea de înalt funcţionar public a fost regula şi nu excepţia, sub oblăduirea lui Ion Iliescu. Nu-ţi ascund dezamăgirea mea ca urmare a faptului că-i văd discutând despre orice în afară de soarta acestui Teodor Mărieş care moare şi pentru demnitatea lor. Pe ei însă îi înţeleg şi am să-i iert, pentru că n-au câştigat nimic din ceea ce au sau sunt astăzi fără să sacrifice enorm de mult. E dreptul lor să se prefacă a nu şti de Teodor Mărieş şi chiar dacă eu personal consider asta o laşitate şi o capitulare ruşinoasă nu atât din condiţia de român cât din cea de om, am să-i iert totuşi.
Pe tine, Mircea D., dacă nu vei răspunde acestei scrisori aşa cum te rog pentru prima şi ultima oară, n-am să te iert. N-am să iert pe nimeni dintre cei care, ca şi tine, sunt astăzi acolo unde sunt datorită unor Mărieşi aflaţi în morminte de peste 20 de ani. Ei sunt familia mea ucisă mişeleşte şi familiile lor sunt familia mea.
E ultima ta şansă să dovedeşti că nu ai minţit în filmul acela şi că întreaga ta viaţă nu este de fapt o mare minciună.
|
